În epoca aplicațiilor, a gadgeturilor, a suporturilor digitale de tot felul și a omniprezenței rețelelor sociale, „distragerile” ne ocupă mintea și memoria.
Astfel efortul de a memora cuvintele, chiar și când studiezi o limbă străină, pare din ce în ce mai dificil de justificat.
Tehnologia gândită să vină în sprijinul memoriei umane însă nu-i ceva nou. Nici rezistența, inclusiv a regilor sau a „autorităților”, vizavi de aceasta nu este tocmai actuală.
Socrate povestește în faimosul dialog al lui Platon, Phaidros, cum Theuth – zeul egiptean care este considerat în mitologie inventatorul alfabetului, deci inventatorul unei tehnologii de sprijinire a memoriei – încearcă să-l convingă pe regele Egiptului, Thamus, să răspândească arta scrisului printre egipteni.
Noua tehnologie, după cum susține Theuth, „îi va face pe egipteni mai înțelepți și mai cu ținere de minte; găsit a fost leacul uitării și, deopotrivă, al neștiinței”.
Regele Thamus, deci autoritatea responsabilă cu diseminarea noii tehnologii, contestă însă beneficiile pe care Theuth le pretinde. „Scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletele celor care-l vor deprinde, lenevindu-le ținerea de minte; punându-și credința în scris, oamenii își vor aminti din afară, cu ajutorul unor icoane străine, și nu dinlăuntru, prin cauză proprie. Leacul pe care l-ai găsit tu nu e făcut să învârtoșeze ținerea de minte, ci doar readucerea aminte„.
Am putea concluziona această povestioară, „moștenirea” lui Platon, spunând că memoria este bună. Aceasta provine din efortul propriu și activează informații din interiorul ființei umane, și-anume prin viu grai, prin dialog.
Amintirea este destul de periculoasă, deoarece învață ființa umană să-și „lenevească” memoria. Iar accentul se pune pe suportul exterior, deci pe scris, pe suporturi exterioare de informație, pe tehnologie.
Dar, în astfel de vremuri, când suntem în plină criza sanitară, socială, economică și identitară, ce rol are tehnologia pentru memoria noastră și cum are loc comunicarea interculturală?
Tehnologia nu poate înlocui legăturile umane
Eu sunt de părere că tehnologia care își dorește să sprijine memoria umană ne servește cu informație. Transformarea ei din informator în educator a ajuns să interfereze cu atașamentul nostru. Iar aici mă refer la „sentimentele” omului, prin care compensează nevoile neîmplinite de atașament cu tehnologia.
Chiar dacă nu pare în prima fază, omul din zilele noastre are la fel de multă nevoie de relații umane, de atașament față de părinți, bunici, prieteni sau colegi, așa cum au avut oamenii din toate timpurile.
Chiar dacă tehnologia poate fi un instrument puternic când vine vorba de educație și cunoaștere, aceasta nu va putea înlocui niciodată această forță puternică din univers, atașamentul.
Profesorii nu pot fi înlocuiți cu un gadget, deoarece va lipsi conectarea umană, de care avem atâta nevoie.
Întregul scop al atașamentului este găsirea liniștii. In urma aflării acesteia, are loc creșterea și educarea sănătoasă. Când acest sentiment nu poate fi găsit, dezvoltarea este blocată.
Odată ce omul este sătul de hrana sănătoasă, care îi dă energie, desertul dulce reprezintă o plăcere relativ inofensivă. Probabil cam așa ar fi bine de abordat și obiectivul învățării unei limbi străine. Mai ales dacă scopul acesteia este de a te înțelege cu alte ființe umane vorbitoare de respectiva limbă.
Dacă vrei să înveți o limbă străină, în mod special limba germană, oferă-ți mai întâi hrană sănătoasă ce constă în conectarea umană autentică, care îți dă energie.
Mai apoi poți adăuga desertul dulce, tehnologia, în procesul de învățare, pentru o experiență transformațională, profundă și durabilă.
Poți începe cu un curs în care să memorezi cuvinte simple, urmat apoi de validarea conversației tale prin conectarea cu alte ființe umane.
Alege un om cu experiență și multă dăruire pentru ceea ce face, iar limba germană-ți va părea simplă și ușoară.
„Ana este optimistă, veselă, încrezătoare în forțele proprii, deschisă, sociabilă, comunicativă. O recomand categoric, prin prisma experienței sale îndelungate, ca profesionist în educație.” – Irina Vasilescu, Ph, autor, coach, trainer
