Cum sunt percepuți românii în spațiul germanic? Dar istoria și cultura românească? Cum ne influențează un schimb cultural de la om la om? Acestea sunt întrebări la care îmi doresc constant să găsesc răspunsuri. Iar motivul e simplu: îmi doresc să aprofundez mai bine percepția tuturor care își doresc să exploreze spațiul germanic. Mai mult, consider că noi, românii, avem nevoie să povestim celorlalți despre identitatea și cultura românească, așa cum e ea. Avem nevoie să găsim punctele comune care creează punți între noi și germani, „neamul rece”.
Pentru a putea permite o infuziune de cultură și limbă nouă, avem însă nevoia de a ne însuși caracterul istoric, social și politic în profunzimea sa.
O parte din răspunsurile la aceste întrebări le-am găsit în cartea Danei Grigorcea în romanul „Cei care nu mor”. Autoarea construiește povestea societății postcomuniste din România pentru vorbitorii de germană, prin lupa unui simbol arhicunoscut global: mitul lui Dracula.
De ce mitul lui Dracula?
Ce a făcut-o pe autoarea Dana Grigorcea să scrie o carte despre mitul lui Dracula? Într-o videoconferință realizată de Rezist Zürich, aceasta povestește că era în Seattle, Statele Unite, atunci când i-a venit ideea. În timp ce discuta într-o librărie cu un angajat american de acolo, i-a venit inspirația să scrie „un roman ultimativ despre Dracula” și despre „radicalizarea unor personaje decente”.
Ceea ce m-a impresionat în viziunea autoarei este crearea unei abordări noi asupra unei perspective vechi într-un „roman de groază politic”, așa cum observă critica de întâmpinare germană. Această abordare reușește să transforme subiectul într-unul de actualitate, crocant prin reînnoirea „kitschului comunist” într-o nouă lumină. Personajul principal al cărții, o femeie iubitoare de frumos, își petrece vara în casa strămătușii sale după un timp petrecut la Paris. Ea redescoperă lumea învechită, abuzată de corupție, dintr-o localitate românească din perioada comunistă. Introducerea lumii vampirilor apare treptat, în timpul în care povestitoarea, personajul principal, devine cea care radicalizează universul nou descoperit acasă.
Această transformare a personajelor m-a făcut să rezonez mult cu mesajul, atât ca cititor român, dar și ca cercetător de peste 22 de ani a limbii și culturii germanice.
„Cei care nu mor” nici azi?
Grație reflecției pe care o declanșează lectura romanului, teroarea vampirilor sociali contemporani de pretutindeni devine imaginabilă, aproape palpabilă. Autoarea ne invită să ne răspundem în sinea noastră, retoric, la întrebarea: „Este un dictator «vampir» soluția problemelor noastre?”. De altfel, auzim asta uneori în jurul nostru, dintr-o melancolie vie după vremurile trecute. Cu același retorism, îmi amintesc de poezia lui Mihai Eminescu:
„Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei…”
Mai mult, este uimitoare părerea criticilor de întâmpinare din spațiul vorbitor de germană. Deși în mod normal e una foarte severă cu scriitorii de pretutindeni, pe autoarea Dana Grigorcea a întâmpinat-o într-un cor admirativ. Acest lucru e un motiv de bucurie atât pentru ea, cât și pentru noi, ca români.
Pentru românii vorbitori de germană
Romanul „Cei care nu mor” este, în esență, o reafirmare pentru spațiul românesc prin ambivalența dintre moștenirea răului și a valorilor spirituale profunde. E un mod digerabil de a ne reconecta la specificul nostru și a de ne purta cu ușurință povestea în lume.
Recomand s-o citiți și s-o dăruiți mai departe prietenilor voștri vorbitori de limbă germană! Iar dacă întâmpini dificultăți în parcursul de a înțelege limba și cultura germană, nu uitați că vă stau cu drag la dispoziție!
